În câteva zile, Guvernul Orban va prelungi starea de alertă pentru a treia oară. Cu toate acestea, șapte din opt angajați care ar putea să lucreze de acasă sunt din ce în ce mai nerăbdători să se întoarcă la birou însă. De ce oare?

Să dăm puțin timpul înapoi

Era 2015, iarnă, ne făceam cu toții planuri pentru noul an, iar o colegă îmi povestea ce fain ar fi să putem lucra câteva săptămâni pe an “de acasă”. Aparent însă, epidemia de Coronavirus a demonstrat că ar fi vrut să lucreze de oriunde în afara biroului, dar nu de acasă. Pentru că…

În 2017, majoritatea populației din fiecare stat membru al UE locuia în locuințe proprietate personală, între 51,4 % în Germania și 96,8 % în România. În 2017, peste 15 % din populația UE locuia în locuințe supraaglomerate; cea mai mare rată dintre statele membre s-a înregistrat în România (47,0 %).

sursa

Casa luată în rate pe 30 de ani, această pârnaie suprapopulată

Între 16 martie si 14 mai, majoritatea românilor au stat în izolare la domiciliu și mulți dintre ei au luat-o razna suficient încât să vrea să facă manevre periculoase, cum ar fi să fugă la mare, la cules de sparanghel sau să-și ia o casă la țară la 80 de mii de euro. Orice numai să nu stea în cotețul supraaglomerat luat la preț de vilă în Malaga.

Supraaglomerarea e dată de faptul că o locuință nu are:

• o cameră de zi în care să se întâlnească membrii familiei care dorm în camere diferite
• câte o cameră pentru fiecare cuplu care locuiește în casă;
• o cameră pentru fiecare personă care a ajuns la vârsta de 18 ani;
• o cameră pentru fiecare pereche de copii de același sex, de la 12 la 17 ani.
• o cameră pentru fiecare persoană între 12 și 17 ani care nu e inclusă în vreo categorie anterioară ( adică care nu e într-un cuplu sau care nu are deja camera lui)
• o cameră pentru oricare 2 copii sub 12 ani

Conform Eurostat, în România, situația arată așa:

Lucru de oriunde altundeva, dar nu de acasă

Nu e de mirare că, în condițiile date, forța de lucru regretă birourile. Cînd 10 milioane de români au 4G și telefon de ultimă generație, dar merg la budă în fundul curții, nu au suficientă lumină sau au pierdut lupta cu igrasia [pagina 22 aici], lucrul de la birou parcă nu mai e așa de nașpa.

Când mii de case care costă peste 70 de mii de euro în cartiere din Pizdia, deși nu au nici o treabă cu normativul de locuințe, când noile apartamente se construiesc pe scuaruri între benzile de circulație [poza de mai sus], când iei casa la coceni, cred și eu că tot mai bine e la birou.

Bine însă că s-a dat drumu’ la vacanțe și city-break-uri și, pentru două săptămâni pe an, vom putea să ne cazăm în camere mari, renovate, cu apă curentă și vedere la altceva în afară de ghenă.