Se întîmplă uneori, cînd ţi-e lumea mai dragă, să fii lovit de cîte un fragment de amintire care se încăpăţînează să evadeze din sinapse cu orice preţ. Figura colegului de bancă cu care erai dat afară de la ore pe motiv de “măi animalule!”, puştoaica din banca a treia de la geam, căreia n-ai avut curajul, în patru ani de generală, să-i ceri să te însoţească la un suc…

Te opreşti din rutină, pui mîna pe telefon şi, pentru cîteva minute, te transpui din nou în ultima bancă, depănînd amintiri de la sute de kilometri distanţă. Alteori, îţi aduci aminte de momentul în care mama a rămas ca la dentist cînd ţi-ai adus iubita acasă, la o ciocolată caldă, de prima bere băută, nu pe furiş, cu băieţii, ci cu tata, “ca între bărbaţi” şi îţi aduci aminte cum, încet-încet, te-ai dezis de copilărie…

Zîmbeşti uşor amuzat, uşor încurcat, ca la camera ascunsă, apoi treci pe fast-forward, înapoi în cotidian.